Ceahlăul şi Civilizaţia Românească a Văii Muntelui

            Muntele Ceahlău, deşi nu este cel mai înalt din Carpaţii româneşti, nici măcar din Carpaţii Răsăriteni, este muntele cel mai prezent în creaţiile populare sau culte, cel mai cântat, singurul care are hram şi sărbătoare, despre care voievodul şi cărturarul Dimitrie Cantemir spunea că ar fi fost la fel de celebru ca Pindul şi Peliasul dacă intră în basmele cele vechi ale elinilor, şi pe care unii autori ( istorici,etnologi,literaţi) îl consideră ca fiind „Kogaiononu-ul” (muntele sacru al dacilor, lăcaşul marelui preot al lui Zalmoxis ). Faptul că în jurul său munţii sunt mici şi că este înconjurat de văi adânci îi conferă un aspect de măreţie, îmbogăţit  de stâncile maiestuoase, înalte, cu forme curioase, pline de legende şi povestiri fantastice. Deşi regiunea se află în mijlocul Carpaţilor Orientali, a fost locuită din cele mai vechi timpuri; mărturii ale prezenţei omului au fost descoperite în jurul muntelui sau în poienile şi grotele sale. Vestigii arheologice specifice paleoliticului au fost scoase la iveală de cercetătorii „ Staţiunii Bicaz” –un colectiv condus  de V. Spinei,C. Nicolăescu-Plopşor, C. Cihodaru, sau de  către împătimitul arheolog amator C. Matasă (un fiu al acestor locuri), sau de Dr. Gh. Iacomi (unul dintre cei mai buni cunoscători ai muntelui), de către dascălii din satele din apropiere sau prin descoperiri întâmplătoare. Ele confirmă prezenţa unor vânători şi culegători din epoca veche a pietrei(aurignacian, gravetian, swiderian), ilustrată de micile situri din localităţile Ceahlău, Galu, Hangu, de uneltele de silex descoperite la Grinţieş sau Curmătura La Scaune. De asemenea, în neolitic au existat pe aceste locuri mici comunităţi conform descoperirilor făcute la Hangu. Continuitatea locuirii pe aceste meleaguri este confirmată  de mărturiile specifice epocii fierului (perioadei dacice), când în regiune se ridică mici cetăţi de „murus dacicus” precum cea din Hangu-Chiriţeni,la locul numit şi astăzi „Cetăţica”. Foarte multe toponime au in „iz” antic par să ne conducă spre ipoteza că Ceahlăul a fost într-adevăr un munte sacru al geţilor, locul unde se ridicau altare şi se aduceau ofrande marelui zeu Zalmoxis sau zeului cerului, Gebeileizis. Amintim Stânca Dochiei, care a născut numeroase plăsmuiri ale geniului popular,Masa Dacică, Pavilionul Dacic, Vulturul lui Traian, Stânca lui Cobal, Jilţul zeilor.   
            Muntele Ceahlău s-a numit „Pionul” sau unii i-au zis şi „Ţiclău”.Toponimul cel mai des folosit este cel de „Ceahlău”, referitor la originea lui născându-se mai multe ipoteze emise de lingvişti sau istorici cu renume sau de către fii locului, interesaţi de istoria satelor lor. S-a propus teoria conform căreia ar deriva din maghiarul „csahlo”, care denumea o specie o specie de vulturi care popula cândva crestele muntelui. Alţi autori au considerat că atât oronimul Ceahlău cât şi hidronimul Hangu sunt de origine turcă, rămăşiţă a trecerii sau locuirii efemere în această zonă a pecenegilor, cumanilor, uzilor. Vulturii trăitori pe munte( „gypaetus barbatus”) li s-a spus popular „ceahlăi”. Sub Toaca, un loc poartă denumirea de „Scăldătoarea vulturilor”. Gheorghe Asachi foloseşte numele de „Ţiclău” termen popular, ce denumeşte un vârf de munte, un pisc (denumirea s-a dat atât vârful Toaca, cât şi muntelui în întregime). C. Matasă se raliază şi el părerii că numele ar proveni de la aceşti vulturi de stâncă ţipători,care scot un sunet asemănător cu scheunatul câinelui.
            Numele de Pion menţionat de Dimitrie Cantemir provine din grecescul „peon” ce ar însemna gros, mare sau coloană a cerului. Mulţi autori au văzut în acest munte o replică românească a grecescului Athos,de asemenea un munte sacru al ortodoxiei, unde sunt stânci care poartă numele de Toaca şi Panaghia, la fel ca pe Ceahlău. Stânca Panaghiei, una dintre cele mai frumoase ale muntelui, poartă un nume grecesc, este stânca închinată Fecioarei Maria, un dublet al celei existente în Athos.
            Vârful Toaca îşi află originile numelui, conform tradiţiei, în vremurile luptelor dintre daci şi romani, când Traian a ordonat ridicarea unui zid gigantic din piatră, în vârf aşezându-i stâncile, iar pe cea mai înaltă a aşezat o toacă pe care trebuia să o bată un soldat atunci când se apropiau popoarele barbare. Tradiţia ortodoxă menţionează existenţa din vechime a unei toace de lemn pe care o bătea un bătrân schimnic al muntelui chemând la rugăciune pe călugări sau pustnici Gheorghe Asachi, în notele călătoriei sale, aminteşte de toaca din vârf de munte.
            Numele Ceahlău apare în documente la 1458 şi înclinăm a considera că numele provine din termenul folosit în Transilvania pentru a denumi o specie de vulturi “gypaetus barbatus”,vulturul mieilor,sorliţa sau ceahlaul.Nume de “pion”, de origine greaca (gros, bogat) este de mai târziu şi se datorează influenţei lui Gheorghe Lupu-Coci,descendenţei sale balcanice sau călugărilor greci de la mănăstirea Hangu-Buhalniţa.Gheorghe Lupu a fost ctitorul mănăstirii Pionul.Se consideră că pionul s-a numit un deal din apropiere şi care ar proveni de la un sihastru ce vieţuia pe aceste locuri :Pion sau Peon. La 7 august 1641 Vasile Lupu înnoieşte ‘’ Schitul Silvestru’’ stăpânirea peste moşia ce avea danie de la voievozi :’’ Am miluit pe călugări Sfânta Mănăstire Pionul care s-a chemat înainte Schitul Silvestru ‘’.Sunt drept dovadă ‘’ ispisoace de întăritură’’ de la Miron Barnovschi şi Eremia Movilă.Sunt amintite o serie de toponime aflate în perimetrul muntelui Ceahlău :Răpciuniţa,Panaghia,Vârful Ceahlăului (Toaca) , ocolaşele, turnul lui Budu.Se constată prezenţa a numeroase denumiri existente şi astăzi,ce au fost şi înainte de acest document, dar ,nu a fost pomenit căci nu erau hotare.În sec al XVII-lea la poale de Ceahlău se ridica două mari lăcaşuri de cult monastice :Mănăstirea Hangu-1627,ctitoria lui Miron Barnovschi şi amintita mănăstire Pionul.În 1639,construită de hatmanul Gheorghe Lupu,fratele domnitorului Vasile Lupu.Datorită prezenţei lăcaşurilor monastice în regiune vin călugări şi alţi oameni ai bisericii, se primesc noi danii,se stabilesc noi hotare, apar în documente noi nume.Într-un act emis de Moise Movila la 8 septembrie 1633 pentru o branişte stăpânita  de mănăstirea Bistriţa sunt menţionate : ‘’ ...şi două poieni între Ceahlău peste Bistriţa, la Jorcoaia, la Piscul Baicului şi pe sub Ceahlau la Chiajd ‘’...                                                                                        Citeste mai mult - Descarca