Comuna Bicaz Chei - Tărâm de legendă şi vis

         Comuna Bicaz-Chei este asezată în partea de NE a ţării pe teritoriul vestic al judeţului Neamţ şi la SE de masivul Ceahlău. Este  situată  pe partea de SV a drumului naţional 12C care face legătura între oraşele Bicaz si Gheorgheni  (Harghita.) Se învecinează  cu comuna Dămuc, Bicazu-Ardelean, Tarcău si Lacu-Rosu. Comuna cuprinde patru sate: Bicaz-Chei, Ivaneş, Bârnadu şi Gherman.
        Teritoriul  comunei  Bicaz  Chei  cuprinde  una  dintre cele mai  frumoase zone turistice din ţară. Râul Bicaz care traversează teritoriul comunei pe direcţia SV-NE şi-a săpat albia separând masivele muntoase Tulgheş , Munticel , Gherman , la nord şi Tarcău la sud.                                                                            Comuna Bicaz-Chei are o istorie cu rădăcini ce pătrund adânc până în mileniile depărtate ale epocii de piatră. Harta descoperirilor arheologice din judeţul  Neamţ publicată în Monografia judeţului Neamţ mentionează  pe teritoriul comunei Bicaz-Chei urme ale existenţei omului, începând din Paleolitic. Este vorba de un numar mare de unelte si aşchii din silex care au aparţinut unor cete de vânatori paleolitici, pătrunşi pe Valea Bistriţei şi a Bicazului în urmărirea vânatului ce se retrăgea spre nord odată  cu gheţarii ultimei glaciaţiuni. Populată cu un număr mare de animale de ciuma polară, regiunea a atras in chip miraculos grupe de oameni a căror existenţă  depindea de vânatoare. Dovezi certe în acest sens sunt descoperirile făcute de un grup de copii care în primăvara anului 1974 s-au dus să culeagă  ghiocei şi sub o stancă, pe o masivul Munticel, au descoperit o peşteră de o frumuseţe rară cu încăperi subterane unde apa înfiltrată prin crăpăturile stâncii a depus eroziunea calcaroasă si a construit o multime de stalactite si stalagmite de o frumuseţe artistică excepţională.               Tot aici s-au găsit oase de animale preistorice ca şi unele primitive şi urme de foc care au fost apreciate de specialiştii de speologie şi arheologie din Piatra Neamţ şi Bucureşti ca având o vechime între 30-50 mii de ani.                                                                                                                                                            În  perioada imediat următoare ,atunci  când agricultura începe să joace un rol din ce în ce mai important în viaţa socială lipsa unor terenuri fertile propice cultivării a plantelor , va duce nemijlocit la o mai slabă populare a zonei. Majoritatea triburilor neolitice se vor aglomera în regiunea de  şes  a judeţului Neamţ şi  numai grupuri izolate vor pătrunde temporar până la Bicaz sau aşa cum ne-o dovedesc descoperirile arheologice pe Valea Bicazului. Nici în epoca bronzului nu pare să fi fost aici un flux mare de populaţie , deşi decoperirea întâmplătoare a unui topor din bronz  din  această epocă  atestă prezenţa unor purtători ai culturii bronzului pe Valea Bicazului. Abia în epoca dacică şi în secolele II-IV când s-au pus bazele puternicului centru dacic de la Bâtca Doamnei  de lângă Piatra Neamţ , s-au statornicit la Bicaz şi pe valea râului cu acelaşi nume , unele grupuri dacice a căror ocupaţie principală a fost în mod cert păstoritul. Nu este exclus ca şi aici să fi existat numeroase sălaşuri de păstori aşa cum este identificat cel de la Cetăţuia Hangu şi unele puncte care să asigure controlul asupra căii de pătrundere spre Transilvania pe Valea Bicazului. Referiri documentare despre aşezările de pe Valea Bicazului întâlnim în  Privilegiul Domnesc din 1412 , în cel emis de Aron Vodă din 1593 , al lui Vasile Lupu din 1642 şi al lui Nicolae Mavrocordat din 1712 . Documentele de arhivă –aflate la arhivele statului Sibiu – fac referiri la conflictul dintre Moldova şi Transilvania pentru muntele Suhard , ocazie  cu care sunt nominalizate puncte distincte de pe raza comunei Bicaz Chei. Într-o cronică maghiară din 1871 menţionează că pe Valea Bicazului existau aşezări compacte încă înaintea secolui XVII şi că locuitorii acestor aşezări proveneau din iobagii fugiţi atât din Moldova cât şi din Transilvania . În mod cert , numărul locuitorilor din aceste aşezări de pe Valea Bicazului va creşte în mod simţitor după Răscoala condusă de Horea , Cloşca şi Crişan din 1784 şi după desfiinţarea iobăgiei în Transilvania de către împăratul Iosif al  II-lea în 1785 .Comuna a avut de suferit in secolul XVII, pentru că  prin Pacea de la Karlowitz, Transilvania a fost alipită Imperiului Habsburgic, dar localitaţile de pe Valea Bicazului nu erau cuprinse de stapânirea austro-ungară. În acea vreme comunele de pe Valea Bicazului aparţineau Moldovei. În urma păcii din 1775, Imperiul Habsburgic cotropeşte Bucovina si apoi, prin repetate rectificări de hotare coboară graniţa  cu 30 km. spre răsărit, astfel comunele mai sus amintite au fost alipite de Imperiul Habsburgic.                                                                  Graniţa trecea de la Prisăcani, trecătoarea Bistriţei, Ticoş. Aţa, Ghimeş  coordonate pe care istoria le consemnează  pana la 1 decembrie 1918 cand  prin voinţa  întregii ţări Transilvania se va uni cu România. De la Marea Unire din 1918 si pâna în anul 1933, comuna Bicaz-Chei va face parte din comuna Bicazu-Ardelean. În 1933 aceasta se desprinde formând comuna independentă Bicaz-Chei ce avea  în componenţă si localitatea Dămuc care se desprinde formând comuna Dămuc in 1937.              Prin dictatul de la Viena din 30 august 1940, Transilvania este rapită României si cedată Ungariei Horthyste sub stăpânirea căreia va ramâne până la 23 august 1944 când armata română a alungat trupele hitleriste si horthyste de pe pământul românesc.                                                                                 Suprafeţele de terenuri păşunabile si arabile de pe raza comunei Bicaz-Chei erau proprietatea câtorva grofi, iar locuitorii comunei erau arendaşi la aceşti grofi (boieri). Oraşul Gheorgheni avea proprietăţi în vatra satului Gherman, Bicaz-Chei, Ivaneş şi Bârnadu, iar locuitorii erau arendaşii primăriei Gheorgheni. Grofii stapâneau munţii din jurul satelor menţionate mai sus.                                                 O parte din oameni şi-au primit pământul înapoi dupa Primul Război Mondial  în urma legii de reformă agrară din anul 1922 care s-a aplicat abia în 1932, iar o parte cu multa trudă  au cumpărat pamântul pe care îl arendau. Au fost  şi o parte din cetăţeni care în urma realizării actului  de la 1 decembrie 1918 au refuzat să  mai plătească arendă acestor moşieri care i-au dat în judecată pe cetăţeni şi procesele au durat până în 1944. În 1945 la 23 martie s-a dat o nouă lege de reformă agrară iniţiată de Frontul Plugarilor sub conducerea guvernului Petru Groza. Împroprietăririle făcute în comuna Bicaz Chei se pot număra pe degete deoarece comuna fiind sub admnistraţia judeţului Ciuc, actualmente judeţul Harghita, de această lege bucurându-se numai localităţile cu populaţie majoritară maghiară. Din 1951 comuna a fost trecută în administraţia Raionului Piatra Neamţ. Pentru că unele păşuni au fost mai bune au fost reţinute de localităţile cu populaţie majoritară maghiară din judeţul Ciuc. Cu toate că acestea se află pe teritoriul administrativ al comunei Bicaz Chei, în timpul ocupaţiei austro-ungare au fost răpite, pecetluind cu răni adânci sufletul oamenilor acestor locuri.                          Citeste mai mult - Descarca